Recomandările polițiștilor pentru un Revelion în siguranță

0
102

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Neamț a luat măsuri de suplimentare a efectivului, polițiștii urmând a fi prezenți în stradă, pregătiți să acționeze prompt și în sprijinul cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură penală sau contravențională. Astfel, pentru perioada 29 decembrie 2023 – 2 ianuarie 2024, zilnic, polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, economic, arme, criminalistică și acțiuni speciale își vor exercita atribuțiile de serviciu pe segmentele specifice și vor acționa pentru asigurarea respectării ordinii și liniștii publice.

Recomandările polițiștilor pentru un Revelion în siguranță

 

Lasă un răspuns